Gala Voluntarilor

Rocket Bike Fest desemnat “Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sport și recreere” la Gala Națională a Voluntarilor 2013

 

 În cifre, Rocket Bike Fest a însemnat: 2 ediții la interval de mai puțin de patru luni, peste 800 de concurenți și peste 2000 de participanți în ziua evenimentelor, doi organizatori, peste 70 de parteneri, sponsori și susținători media, dar mai ales peste 150 de voluntari care au reușit să se implice in desfasurarea celui mai important eveniment sportiv al anului 2013 dedicat cauzei. Cu cei 34.000 Ron strânși pentru continuarea Programului Național de Diagnostic Precoce, Evaluare Psihologică și Intervenție Timpurie în Autism, Rocket Bike Fest a însemnat șansa spre recuperare pentru mai bine de 100 copii cu tulburări din spectrul autist. Pentru toate aceste motive, Rocket Bike Fest a fost desemnat “Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sport și recreere” la Gala Națională a Voluntarilor, eveniment ce a avut loc joi, 12 decembrie 2013.

 

      „Este cel mai reușit concurs de biciclete în special pentru copii. Au gândit trasee pentru toate categoriile de vârstă: tricicletă, bicicletă fără pedale, cu roți ajutătoare, 5-7 ani, 7-10 ani, Family, Hobby, Elite. Am participat cu fiica mea de 5 ani care a învățat anul acesta să meargă pe bicicletă. S-a simțit excelent. Și în timpul competiției și după, unde au fost organizate foarte multe activități pentru copii. A fost o ieșire perfectă pentru întreaga familie. FELICITĂRI organizatorilor. Ne vedem la anul :-) ” – Un participant

O pistă a prieteniei

Totul a început de la preocuparea membrilor echipei HelpAutism pentru sport. Dincolo de activitățile curente de administrare ale asociației, dincolo de aplicații pentru granturi, consilierea părinților, terapia copiilor și campanii de fundrasing, HelpAutism este o familie în care fiecare membru este învățat să fie antreprenor, iar momentele de relaxare, fie ele și evenimente în aer liber cu scopul conștientizării cauzei, sunt făcute tot în familie.

 „Ciclismul este activitatea în aer liber preferată de familia mea și prietenii noștri, iar toată organizarea Rocket Bike Fest a fost o „întreprindere” între prieteni. Un prieten ne-a sugerat echipa BikeXpert, altul a găsit numele evenimentului, altul a făcut vizualul, iar la fața locului, în zilele cross-ului, ne-am simțit o mare familie pe piste de ciclism, iar firul roșu ce ne-a legat a fost dorința lui Caius Bololoi, soțul meu, de a face acest proiect. Acest eveniment este organizat de prieteni pentru prietenie, ne-am întâlnit părinți, copii de toate vărstele, cu sau fără autism, pe o pistă a prieteniei.” Daniela Bololoi, Presedinte HelpAutism

Principalul sprijin a venit de la BikeXpert, partenerul strategic Rocket Bike Fest. Cu ajutorul magazinului de biciclete și al personalului, pistele și atmosfera de competiție au prins contur în Pădurea Cernica.

 „Vroiam de ceva timp să fac un eveniment de o așa amploare pentru o cauză, însă nu gasisem ONG’ul care sa-si doreasca asta . Când i-am întâlnit pe cei de la Help Autism ne-am dat seama că suntem partenerii ideali pentru un concurs de ciclism, ei s-au ocupat de eveniment, noi de competiție.” Mircea Florescu, BikeXpert.

Zâmbete, voie bună, integrare în natură

 Pe lângă cursele de ciclism organizate pe grupe de vârstă și nivele de dificultate, Rocket Bike Fest s-a dorit un loc pentru întreaga familie. Parcul de Aventura Phoenix Cernica a devenit pentru o zi un spațiu în care fiecare a avut ce face. De la copiii cu vârsta între 3 și 10 ani, la adulți de peste 45 de ani, traseele au fost construite pe măsura experienței, iar după fiecare s-a putut relaxa în compania echipei de organizare și a momentelor culinare pregătite de parteneri.

 „Ne-am dorit un spațiu de integrare a copiilor cu autism în activitățile sociale, iar sportul în aer liber practicat atât de părinți cât și de copii cu sau fără autism este modul ideal de a creea punți de legătură între aceștia. Ceea ce am reușit este dincolo de cifre. Toată echipa, toți voluntarii așteaptă 1 iunie 2014 și ediția a treia a Rocket Bike Fest, iar noi le dedicăm acest premiul al Galei Naționale a Voluntarilor 2013.” concluzionează Daniela Bololoi.

Rocket Bike Fest a fost organizat în colaborare cu BikeXpert și susținut de: Sportul pentru Tine, Isostar, Tineret în Acțiune, Phoenix Aventura Parc, Epson, La Fântâna, Chio, Alka Group, Danone, Stihl, Flori de Lux, Petaledeviata.ro, DOMO.ro, Himalaya Adventure, Fan Courier, Abbara, Free Rider, Dirt Bike, Brigada de Voluntari, Ara Promotion, Iris Shopping Center.

Ca parteneri media ne-au susținut cauza și i-am avut alături pe: Radio Guerrilla, Itsy Bitsy, Agerpress, Radio ZU,The Group Fundation, Media Set, Best Print, Getica OOH, Phoenix Media, Fairway Media, Clear Media, Affichage România, Spectacular, Royal Media Trading, Biciclistul.ro, Calendar Evenimente, Euromedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>