Pe 20 octombrie, la Cernica, ne vedem la Rocket Bike Fest 2018!

Cea de-a IX-a ediție a competiției de ciclism cross-country, Rocket Bike Fest, vine cu o premieră: data de desfășurare se mută în penultima sâmbătă a lunii octombrie. 

Toamna își intră bine în drepturi și schimbă decorul natural al traseului din Pădurea Cernica, însă nu și provocările aducătoare de adrenalină. Pe parcursul celor 6 km de traseu forestier, cu urcări și sigle trail pe malul lacului,  vor fi amenajate și la această ediție obstacole numai bune pentru ruperi de ritm și demonstrații de talent pe două roți.  

22104432_1541355232577841_7604878780069252925_o

Organizatorul evenimentului este Asociația Help Autism, iar toate fondurile colectate din taxa de înscriere vor merge către susținerea terapiei celor 500 de copii ai asociației. Campionul Răzvan Jugănaru alături de echipa sa vor fi încă o dată responsabili de amenajarea traseului și partea sportivă a evenimentului. 

Evenimentul rămâne și în 2018 unul dedicat întregii familii, de la copii de 2 ani la părinți și bunici, pasionați de pedalat în natură sau doar de timp petrecut în aer liber. Pentru ca ziua să fie una plină de distracție și voie bună pentru toți participanții, organizatorii pregătesc multe surprize, activități și concursuri și în afara competiției de ciclism.   

Așadar, fie că ești un veteran al ciclismului, un biciclist de week-end sau vrei doar să le insufli celor mici dragostea de sport, competiție și natură, te așteptăm pe 20 octombrie la Cernica. Consultă Categoriile de Concurs și Harta Traseului și Înscrie-te la cursa care ți se potrivește!

Pentru noutăți legate de ziua competiției, urmărește site-ul și pagina de Facebook 

Pedalezi, te distrezi, donezi la Rocket Bike Fest ediția IX!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>